top of page

Cercetare și Proiectare

IMG_9101_edited.jpg
IMG_1722_edited.jpg

Povestea
noastră

Activitatea de proiectare specializată în restaurarea componentelor din piatră și metal ale monumentelor istorice a luat naștere din pasiunea și expertiza sculptorului-restaurator Kolozsi Tibor Sr., expert atestat de Ministerul Culturii în domeniul restaurării elementelor din piatră, metal și componente artistice. Cu o carieră solidă și un portofoliu bogat, domnul Kolozsi a pus bazele unei munci de proiectare riguroase, ancorate în respectul pentru patrimoniu și în cunoașterea profundă a materialelor tradiționale.

De-a lungul timpului, i s-au alăturat trei colaboratori de nădejde, care i-au fost aproape încă din timpul studiilor: arhitectul Kolozsi Tibor Jr., restauratorul Kolozsi Erik și Kolozsi Dana, licențiată în Istoria Artei. Împreună, au format o echipă interdisciplinară, bine sudată, care îmbină experiența, cunoștințele tehnice și sensibilitatea artistică necesare pentru intervenții de calitate asupra monumentelor istorice.

De peste un deceniu, această echipă funcționează în aceeași formulă - în cadrul firmei Rest Arh, firmă adiacentă Refakt - realizând aproximativ 150 de studii și proiecte de specialitate, care acoperă o gamă variată de lucrări – de la sculpturi arhitecturale și elemente decorative din piatră, la componente metalice istorice și ansambluri artistice complexe.

Fiecare proiect reprezintă o responsabilitate față de trecut și un angajament față de viitor, motiv pentru care fiecare lucrare este tratată cu profesionalism, rigoare științifică și respect pentru autenticitate.

Identificare și evaluarea componentelor artistice

Compunerea unui proiect tehnic detaliat

Colaborare cu specialiști din diverse domenii

Colaborarea cu comisiile de specialitate, în vederea avizării proiectului

Serviciile noastre includ:

  • Restaurare sculpturi și elemente decorative din piatră (fațade, basoreliefuri, ancadramente)

  • Restaurare structuri și decorații din metal (balustrade, statui, porți, elemente de for public)

  • Elaborarea și avizarea documentațiilor DALI, DTAC, PT

  • Expertize și studii de specialitate pentru intervenții pe monumente istorice

  • Asistență tehnică în relația cu Ministerul Culturii și comisiile de avizare

De ce să lucrezi cu noi?

  • Experiență documentată în restaurarea monumentelor istorice clasate

  • Echipă de restauratori cu pregătire adecvată și experiență practică

  • Respectarea standardelor și metodologiilor aprobate de Ministerul Culturii

  • Soluții personalizate pentru fiecare monument și fiecare intervenție

Punem în valoare trecutul prin intervenții de restaurare atent planificate și executate, pentru a transmite patrimoniul istoric generațiilor viitoare.

Dacă ai nevoie de servicile noastre în domeniul proiectării

nu ezita să ne contactezi!

bottom of page